Revista presei: Cod galben de caniculă; Dan Ioan Popescu, audiat de DIICOT; concertul Queen din Capitală

de: Octavian Palade
22 06. 2016

Codul galben de caniculă intrat în vigoare în data de 22 iunie, audierea la DIICOT a fostului ministru al Economiei Dan Ioan Popescu și concertul Queen & Adam Lambert din Capitală – acestea sunt cele mai importante subiecte ale zilei. 

Pentru că suntem conștienți că nu vă putem oferi (încă) toate informațiile de care aveți nevoie, dar pentru că am vrea să găsiți cât mai multe știri utile, din domenii variate, pe site-ul Playtech, am creat rubrica ”Revista presei”. Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre codul galben de caniculă valabil în 21 de județe, despre audierea lui Dan Ioan Popescu sau despre concertul Queen din București, citiți informațiile de mai jos.

Cod galben de caniculă: Sudul şi sud-estul ţării se află, de miercuri până vineri, sub Cod galben de caniculă persistentă şi disconfort termic accentuat. Specialiştii anunţă că maximele vor ajunge şi la 37 de grade, urmând ca nopţile să fie tropicale, cu temperaturi ce nu vor scădea sub 20 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 22 – 24 iunie, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară.  Specialiştii anunţă că se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar în cursul zilei de miercuri 22 iunie vor fi şi valori de 36 – 37 de grade. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

Avertizarea de Cod galben de caniculă este valabilă pentru Bucureşti şi pentru judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Citeste mai mult despre codul galben de caniculă: adev.ro/o95vzm

Dan Ioan Popescu, audiat de DIICOT: Dan Ioan Popescu, fostul ministrul Economiei şi Comerţului, s-a prezentat miercuri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru a fi audiat în dosarul „Rompetrol II”. Procurorii DIICOT au redeschis dosarul „Rompetrol II“, o cauză în care sunt investigate infracţiuni economice: 15 persoane sunt cercetate până acum în acest caz şi s-a instituit sechestru de 3 miliarde de lei.

Pe 24 mai, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererile formulate de DIICOT de începere a urmăririi penale pe numele a patru foşti miniştri implicaţi în dosarul Rompetrol II, respectiv Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea. DIICOT susţine că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, şi ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, „şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson şi Alexandru Nicolcioiu, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”.

Citeste mai multe despre implicarea lui Dan Ioan Popescu în dosarul Rompetrol II: http://goo.gl/yLbeBj

Queen şi Adam Lambert le-au oferit bucureştenilor o seară specială, trecând de la momente energice, la cele de încărcate de emoţie. Deşi au trecut 25 de ani de la moartea lui Freddie Mercury, vocea sa a răsunat în Piaţa Constituţiei, acompaniată de glasurile miilor de români.  În ciuda căldurii sufocante, zeci de mii de oameni s-au adunat marţi în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în faţa unei scene uriaşe de 22 de metri, pentru a lua parte la primul concert al trupei Queen în România. Seara a început cu „The Hero“, urmată de „One Vision“ şi „Hammer to Fall“, publicul făcându-şi încet încălzirea pentru prima melodie dintre cele aşteptate, „Another One Bites the Dust“, ale cărei versuri se auzeau atât de pe scenă, cât şi din public.

Citeste mai multe despre concertul Queen & Adam Lambert din Capitală: adev.ro/o95tw6